Garda Naţională, activată în statele din sudul SUA în apropierea furtunii tropicale Isaac


Garda Naţională, activată în statele din sudul SUA în apropierea furtunii tropicale Isaac

 Garda Naţională din mai multe state americane situate de-a lungul golfului Mexic a fost plasată în stare de alertă în apropierea furtunii tropicale Isaac, iar mai multe mii de persoane au fost deja mobilizate, a anunţat luni armata americană.


Isaac, care s-ar putea transforma în uragan "într-o zi sau două", potrivit Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC), ar putea traversa miercuri dimineaţă Mississippi, Alabama, nord-vestul Floridei şi Louisiana - încă marcată de amintirea teribilului uragan Katrina din 29 august 2005.

Guvernatorii acestor state au decretat stare de urgenţă şi au început să convoace membrii Gărzii Naţionale.

Garda Naţională este o componentă distinctă a armatei americane în rezervă, care poate fi mobilizată de guvernul federal sau rechiziţionată de stat în cazul unor revolte sau catastrofe naturale.

În Louisiana, aproximativ 4.100 de militari au fost plasaţi în serviciul activ pentru a fi pregătiţi să susţină operaţiunile de ajutor. În Mississippi, numărul lor este de 1.500, potrivit Biroului Gărzii Naţionale.

În Florida, guvernatorul Rick Scott a transferat în serviciul activ 30 de militari, în timp ce alţi 5.800 sunt disponibili dacă este nevoie.

În Alabama, zece membri ai Găzii Naţionale aeriene au fost activaţi şi alţi 70 sunt pregătiţi de mobilizare.

"Soldaţii şi aviatorii trebuie să înceapă să sosească astăzi (luni, n.red.) în comitatele de coastă pentru a pregăti operaţiunile de securizare, de căutare şi salvare, de curăţare şi distribuire a apei", precizează Biroul Gărzii Naţionale într-un comunicat.

În Georgia, South Carolina şi Nord Carolina, Kentucky şi Tennessee, unităţile sunt pregătite pentru a fi mobilizate dacă sunt necesare întăriri.


Sursa: Mediafax, 28 August 2012

Tags: suafurtunăapărare


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Articole din aceeasi sectiune



Un milionar american cerşeşte pentru a nu se simţi singur

Un milionar american cerşeşte pentru a nu se simţi singur

Deşi are o situaţie materială de invidiat chiar şi pentru americanii care se pot considera bogaţi, un american în vârstă de 97 ...

citeste continuarea

Un angajat al unui spital din SUA şi-a împuşcat doi superiori după un incident disciplinar

Un angajat al unui spital din SUA şi-a împuşcat doi superiori după un incident disciplinar

Un angajat al Spitalului pentru Îngrijiri Speciale din New Britain, Connecticut, şi-a împuşcat doi superiori miercuri seara, în urma unui incident ...

citeste continuarea

Coşmarul micuţei cenuşărese românce din Marea Britanie: O lovea în cap, ţipa la ea şi o înjura, o punea să măture, să care molozul, era o sclavă

Coşmarul micuţei cenuşărese românce din Marea Britanie: O lovea în cap, ţipa la ea şi o înjura, o punea să măture, să care molozul, era o sclavă

Doi romi români ar putea fi condamnaţi la închisoare după ce au adus în Marea Britanie o fetiţă în vârstă de ...

citeste continuarea

Un cetăţean rus a găsit 80 de puşti Kalaşnikov în lăzi de lemn cumpărate pentru foc

Un cetăţean rus a găsit 80 de puşti Kalaşnikov în lăzi de lemn cumpărate pentru foc

Un locuitor al republicii ruse Udmurtia (Ural) a cumpărat lăzi de lemn pentru a se încălzi, crezând că sunt goale, dar ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 100